Tabloul | The Painting

Tabloul

Era o zi geroasă, tăiată de-a curmezişul de crivăţ, cu cerul întunecat şi valuri de ceaţă destrămându-se, adunându-se, deasupra râului, când, îngheţat în gangul unde se încovrigase, cerşetorul se gândi să se încălzească puţin la muzeul de peste drum. Fusese îmbăiat şi i se dăduseră haine curate în urmă cu două seri, la adăpost; arăta încă prezentabil; era lihnit. În sala dinspre stradă tocmai se inaugura o expoziţie de pictură; intrarea era liberă; dacă avea noroc, poate prindea şi o gustare.

Coborî până la râu şi se privi într-un loc unde apa, băltind mereu, îngheţase. Îşi dădu jos gluga, se pieptănă cu degetele, apoi se scutură de praf, netezindu-şi hainele. Nu îşi putea schimba aspectul sărac, dar cu atitudinea potrivită putea trece drept artist. Îşi compuse, aşadar, faţa, ieşi în stradă, traversă. În pragul muzeului, stomacul i se manifestă zgomotos; ezită; cu colţul ochiului, prinse imaginea unei fripturi abundent garnisite şi asta îl propulsă înăuntru.

Sala era plină de oameni, majoritatea artişti şi câţiva oameni de afaceri, potenţiali cumpărători, colecţionari; pe artişti îi recunoscu după îmbrăcămintea foarte asemănătoare cu a lui, neasortată şi uşor uzată, după bărbi şi plete; se simţi, dintr-o dată, acasă. Un zâmbet mare îi lumină faţa, dar stomacul avu grijă să îi reamintească realitatea; era doar un cerşetor în pragul inaniţiei. Căută, aşadar, din priviri, friptura.

Era acolo, în faţa lui, înrămată proaspăt, pictată atât de fidel încât părea adevărată, iar nara lui înregistră fără greutate aroma de muşchi doar pe jumătate gătit, murat în vin, presărat cu cimbrişor şi busuioc; cartofii aurii ar fi iluminat doar ei jumătate de încăpere, dacă nu ar fi fost concuraţi de somonul nemaivăzut din tabloul de alături şi de ciupercile umplute cu un amestec de brânzeturi şi mirodenii din dreptul ferestrei. Se simţi copleşit. Arome, culori, texturi; un adevărat festin îi juca pe dinaintea ochilor, un ospăţ regesc pe măsura foamei sale pe care se dovedea, însă, incapabil să o potolească.

Se resemnă să privească atent fiecare tablou în parte; se gândi că, poate, dacă reuşeşte să îşi imagineze că mănâncă din ele, ajuns din nou afară va putea măcar să adoarmă, păcălindu-şi foamea. Artiştii din jurul lui păreau sătui; ajunsese poate prea târziu pentru gustare, ori poate se aflau şi ei sub efectul săţios al picturilor. Părăsi sala şi urcă în holul de la etaj unde se aflau câteva fotolii; îl luase cu leşin, simţea nevoia să stea jos câteva minute. Adormi cu gândul la ultimul tablou din fundul sălii, singur pe un perete, care înfăţişa, într-un stil la fel de realist şi în mărime naturală, un scaun gol în capătul mesei.

A doua zi, imediat după ora deschiderii, personalul muzeului constată cu stupoare că expoziţia se schimbase radical. În loc de naturi moarte apetisante, fiecare tablou înfăţişa un platou cu resturi. La fel de bine pictate, la fel de pitoreşti, cimbrişorul şi busuiocul pluteau într-un rest de sos, alături de o coajă de pâine şi câteva oase bine curăţate, din cartofi rămăsese doar crusta, ciupercile dispăruseră complet şi toate paharele erau goale. Cum vizitatorii începuseră deja să vină, s-au resemnat să pună schimbarea pe socoteala talentului nemaivăzut al pictorului, presupunând că ar fi existat o serie dublă de lucrări.

În seara aceea, pictorul a vândut toate tablourile. Dar cel mai bine a câştigat de pe urma lucrării solitare din capătul încăperii, reprezentând, în mărime naturală, un oaspete adormit cu faţa în farfurie.

The Painting

It was a freezing day, cut in pieces by a chilling wind; there was a dark sky, and the fog was floating above the river, when, almost frozen to death in the corridor where he was shivering, the beggar thought he might try to warm up a bit at the museum across the street. He had been given a bath and some clean clothes the day before at the shelter; he was still looking all right; he was starving. At the museum, they were about to open a painting exhibition; there was no entry fee; maybe he was lucky enough to catch a snack.

He went down to the river to look at himself in a frozen puddle. He took off the hood, combed with his fingers, dusted off and arranged his clothes. He couldn’t change his poor appearance; with a right attitude, though, he could pass for an artist himself. Therefore, he put a good expression on his face, climbed back and crossed the street. Right at the door, his stomach got noisy; on the point to give up the idea, he suddenly had, with the corner of his eye, the glimpse of a gorgeously garnished roast beef which gave him the impulse he needed to get inside.

The room was full of people, most of them artists and a few businesspeople, potential buyers and art collectors; he recognized the artists after their similar clothes, eclectic and a bit used, they also had beards and long hair; he suddenly felt like home. A big smile enlightened his face, but his stomach reminded him the cruel reality; he was just a beggar on the brink of starvation. Therefore, he started to look for the roast beef.

It was right there in front of him, recently framed, painted so well that it looked real and made him believe he was smelling tartar meet drenched in wine and sprinkled with thyme and basil. The golden potatoes could have illuminated half of the room on their own if there wasn’t for the unbelievable salmon in the painting nearby and the mushrooms stuffed with spicy cheese next to the window. He felt overwhelmed. Flavors, colors, textures; a huge feast was dancing before his eyes, a royal banquet the measure of his hunger, unable to satisfy it.

He resigned himself to look closely at each painting; he thought that, maybe, if he could imagine himself eating from it, once back into the street he might at least get some sleep and somehow cheat his hunger. The artists around him looked like they had eaten; he was probably too late for the snack, or maybe they were also under the nourishing effect of the paintings. Leaving the room, he went upstairs, in the hallway there were some armchairs, as he was fainting and felt like sitting for a while. He fell asleep thinking about the painting in the back of the room, one single painting that was showing, in the same realistic style and natural proportions, an empty chair at the end of the table.

The day after, right after the opening hour, the staff of the museum was shocked to acknowledge a radical change within the exhibition. Instead of those appetizing still life dishes, each painting was representing a plate covered with leftovers. Still exquisitely rendered, the thyme and basil were floating on a rest of tartar sauce, along with a crust of bread and a few shiny bones, there was only the peel left from the potatoes, the mushrooms were gone, and all the glasses were empty. As the public already entered the room, the staff put the change on behalf of the artist’s incredible talent and supposed there were two versions of every artwork.

That night, the painter sold everything. And the best-seller was the single painting from the back of the room, showing, in natural proportions, a guest sleeping at the table, his face on the plate.

©M.V. Stories