Despre ratarea fiinţei (1)

Paradox – cel mai mult predică şi susţin libertatea de opinie cei a căror opinie nu diferă cu nimic de cea universal acceptată.
Orice operă originală devine cunoscută şi iubită din clipa în care se încadrează într-un curent/o modă/un stil recunoscut la modul general, creîndu-se în jurul ei o pleiadă întreagă de imitaţii.
Nu geniul, ci spiritul de turmă guvernează societatea şi ocupă loc de cinste în memoria speciei.

***

Indiferent ce laşi în urmă, vei fi de fiecare dată rezultatul percepţiei trunchiate a celui cu care ceea ce ai fost vine în contact. “Ce a vrut să spună artistul” nu înseamnă că cineva încearcă să te înţeleagă; înseamnă că cineva îţi va pune numaidecît o haină croită pe măsura inteligenţei şi creativităţii sale, îndeobşte inferioare ori – în cel mai bun caz – doar (esenţial) diferite de ale tale.

***

Chiar credeţi că sînteţi liberi? Cînd încă din primul an, la creşă, cineva pune stăpînire pe timpul vostru şi începe să vă modeleze mintea în aşa fel încît să fiţi aduşi, cît mai repede, la nivelul de percepţie şi înţelegere considerat “normal”, pentru ca ulterior să funcţionaţi cît mai uşor în limitele unui cod social prescris? S-ar spune că este în scopul nobil de a vă face supravieţuirea posibilă şi plăcută. Însă sistemul nu are nevoie decît de rotiţe bine unse.

***

Literatura “de specialitate” compusă din tratate de how-to în cele mai variate domenii (de la gastronomie şi puericultură pînă la antreprenoriat), are în zilele noastre un impact considerabil doar fiindcă omul secolului XXI a uitat să îşi folosească instinctul, intuiţia şi empatia. Cărţile de how-to nu sînt altceva decît manuale de funcţionare destinate fostului-om-actual-robot. Ceea ce omul de ieri ştia implicit, robotul de azi trebuie să primească prin perfuzie. Cît la sută din creier spuneaţi că folosim?

***

Diplomaţia este doar o altă formă, mai complexă, de minciună.

©M.V. Fishbones