Bicicleta | The Bicycle

Bicicleta pe care ţi-au furat-o

Moşu obişnuia să meargă peste tot pe bicicletă. Era o bicicletă portocalie pe care o avea demult. Deşi pe vremea aceea oamenii erau săraci şi foarte puţini îşi permiteau bicicletă sau maşină, nimeni nu se atingea de bicicleta lui lăsată pur şi simplu pe stradă, în faţa caselor unde mergea, sprijinită de scările magazinului comunal, la poarta şcolii ori chiar pe cîmp, cît îi lua să-şi rezolve treburile: să asculte discuri vechi la pick-up acasă la un prieten vechi, să stea la coadă pentru raţia noastră zilnică de pîine, să mă aştepte pe mine să ies de la ore sau să culeagă urzici pentru raţele din gospodărie. Bicicleta aceea portocalie îl reprezenta. Oamenii din sat ştiau de fiecare dată unde poate fi găsit Moşu dacă aveau nevoie de el, bicicleta făcea parte din imaginea lui publică.

Aşa se face că după 1989, cînd lumea noastră s-a schimbat (în bine, credeam) şi multe dintre valorile care ne caracterizau comunitatea (valori reale, ca respectul faţă de proprietate) au basculat şi cineva (nu din sat, s-a spus, asta nu se putea întîmpla) i-a furat bicicleta, cu toţii ne-am uitat după ea multă vreme. Însă nu am găsit-o. Între timp, magazinul comunal se umpluse cu lucruri şi printre ele puteai găsi multe găleţi cu vopsea. Aşa că Moşu a tras concluzia că hoţul îi schimbase probabil culoarea.

Într-o lume cenuşie cum este aceasta în care trăim acum (în ciuda iluziei că ar fi altfel), orice bicicletă întîlnită pe undeva ar putea fi a lui…

The Bicycle they stole from you

Grandpa used to go everywhere on his bicycle. It was an orange bicycle he owned for a very long time. Although, back then people were poor and very few had bicycles or cars, nobody ever touched that one. He used to leave it on the street, in front of the houses of his friends, near the stairs to the communal store, at our school entrance, or even on the field, for as long as he needed to do whatever he had to do: play old records at the pick-up of an old friend, wait in queue to buy our daily bread, wait for me to finish classes, or collect nettles for feeding our ducks. That orange bicycle was something that was speaking his name. People always knew where to find Grandpa, that bicycle was part of his public image.

This is why, after 1989, when our world changed (for better, we thought) and many of our values collapsed (real values, like the respect of property), and someone (not from our village, we said, this could not be happening) stole his bicycle, we all kept looking for it everywhere. But we couldn’t find it. Meanwhile, the communal store has been filled with things, and some of those things were buckets of paint. So Grandpa said the thief probably changed its color.

In a gray world like the one we live in right now (despite the fact we believe otherwise), any bicycle we see could be his own.

©M.V. Stories