Manifesto

ro/en

De ce vă iubesc

Pentru că sînteţi naivi – visaţi, speraţi, credeţi.
Pentru că sînteţi frumoşi – fiecare în felul lui, şi unii atît de într-ascuns încît ceilalţi vă socotesc urîţi.
Pentru că plîngeţi – mai ales atunci cînd nu aţi apucat să spuneţi tot ce aveaţi de spus, celor plecaţi dintre voi.
Pentru că vă petreceţi viaţa întinzînd mîinile unii spre alţii şi uneori spre alte fiinţe.
Pentru că tindeţi să vă împărtăşiţi – visele, speranţele, credinţele, frumuseţea, tristeţea, iubirea – lumii, şi nu vă simţiţi împăcaţi decît atunci cînd aveţi iluzia că ea le-a primit şi înţeles.
Pentru că dorinţa voastră cea mai mare este să trăiţi în pace, la nesfîrşit.
Pentru că vă imaginaţi nemuritori.
Pentru că mai credeţi în înţelepciunea bătrînilor şi în inocenţa generaţiilor care vor veni – îi respectaţi şi le faceţi.
Pentru că gesturile voastre pot da sens unui loc şi pot pune istorie într-un timp.
Pentru că astfel, luaţi împreună, sînteţi departe de mine dar vă pot apropia oricînd.
Pentru că sînt unul din voi.

De ce nu vă vreau

Pentru că luat individual, fiecare se iubeşte pe sine mai mult.
Pentru că, mai devreme sau mai tîrziu, în loc să-mi împărtăşiţi frumuseţea voastră, îmi dăruiţi durerile voastre, cu care nu ştiu ce să fac.
Pentru că, mai devreme sau mai tîrziu, toate motivele pentru care vă iubesc sînt făcute de rîs, iar dezamăgirea e un sentiment pe care nu îl poţi împărtăşi celor ce l-au provocat.
Pentru că veţi muri şi voi plînge fiindcă nu v-am spus niciodată totul şi fiindcă dacă v-aş fi spus nu ar fi făcut nici o diferenţă decît pentru liniştea mea, căci aţi fi murit oricum.
Pentru că fiecare din noi este esenţialmente singur, şi ar face bine să şi-o recunoască, dacă vrea să fie fericit.
Pentru că sînt unul din voi, ca voi, şi astfel sînteţi cu mine, şi astfel îmi sînt de ajuns.

Şi pentru că citind acestea, veţi prefera să vă simtiţi lezaţi, să vă apăraţi, să atacaţi, iar dezbaterile sînt de prisos.

***

Ecuaţie ca niciodată
(Niklas Törnlund)

Sînt un om ca şi tine
întîmplător şi frumos
precum ceaţa deasupra insulelor vieţii.
Cresc fără rădăcini; eu creez –
însă ceea ce eu creez a existat dintotdeauna.

Gîndul meu spintecă lumea în două,
de-aceea nici nu ştiu nimic despre lume.
Îţi vorbesc în simboluri şi totuşi
totul este lizibil.

Ne aflăm în mijlocul unei mări nesfîrşite şi eu
m-am îmbarcat pe ascuns printre voi ca un pasager clandestin.
Visez mereu acelaşi lucru – un vis
despre propria mea existenţă.

******

Why I do love you

Because you still dream, hope, believe.
Because you are beautiful – each one their way, and some of you keep their beauty so hidden, that others may find you ugly.
Because you cry – especially when you didn’t get the chance to tell everything you needed, to those that just died.
Because you spend your lives trying to reach other people and sometimes other earthlings.
Because you’re trying hard to share yourselves around, to share your dreams, your hopes, your beliefs, your inner beauty, your despair, your love, and you never feel accomplished unless you get the feeling that the world embraced and understood everything.
Because your biggest wish is to live in peace, endlessly.
Because you trust yourselves immortal.
Because you still believe there is wisdom and innocence – so you respect the elders and you make children.
Because your actions can add a meaning to a place and history to a moment.
Because this way, as a whole, there is distance between us, but I can approach you anytime.
Because I am one of your kind.

Why I don’t want you

Because each of us put him/her-self first.
Because, sooner or later, instead of sharing your inner beauty to me, you give me your grief, and I don’t know what to make of it.
Because, sooner or later, all those reasons I love you about are put to the test and disappointment is not the kind of feeling that one could share to the other one, that provoked it.
Because you’ll be dead and I’ll cry of never telling you everything I had to tell you, and because telling you wouldn’t make any difference but for my peace of mind, since you are meant to die anyway.
Because each of us is alone all the way, and we’d better acknowledge that if we care to be happy.
Because I am one of you, like you, and therefore you are with me, and therefore I am self-sufficient.

And because, after reading this, you’ll rather feel annoyed, you’ll try to defend yourself while attacking me, and there’s no use in debate.

***

A human equation
(Niklas Törnlund)

I’m human, just like you,
random and beautiful
as the fog above the islands of life.
I’m growing rootless, and I create –
but what I do create, it always has been there.

My thought goes through the world, that’s why
I’ve never known anything about it.
I speak to you in riddles and though,
everything I say you understand.

We’re standing all in the middle of nowhere, and I
am traveling among you, undercover.
I’m dreaming all the time the same old dream
a dream about me, living.

©M.V. Fishbones