My Very First Published Book

This is an essay on the meaning of life, my own thesis applied to and sustained with examples from existentialist philosophy and literature.
I wrote it back in 2000. Unfortunately, there is no English translation of it. However, an anecdote: the illustration on the front cover is my very first design attempt, too.

Variante de Sens la problema existenţei.
De la Soren Kierkegaard şi F.M.Dostoievski la existenţialismul secolului XX – o incursiune comparativă cu plecare de la teoria stadiilor.

Preliminarii despre Sens

… de fapt, totul se reduce la Sens.
Toate căutările îl tentează, toate interogaţiile îl vizează indirect.
În sine, e o categorie abstractă şi imposibil de explicat ori definit.
Dacă ar fi să îndrăznim totuşi o definiţie aproximativă a termenului, am spune că desemnează “acel ceva” ce ar putea explica lumea (existenţa în general) şi motiva individul uman (existenţa în particular).

Tentarea Sensului coboară atât de profund pe axa istoriei, încât până şi mitul adamic s-ar putea interpreta ca întâia încercare de acest fel. În rest, mijloacele de acces sunt reductibile la cunoaşterea obiectivă şi subiectivă, asociată sau nu interpretării, a lumii şi a individului însuşi, şi s-au soldat cu apariţia religiilor, artelor, a ştiinţelor pozitive, a filosofiei şi psihologiei, toate acestea doar forme de expresie a foamei de Sens pe care omul a trăit-o acut de la începuturile sale de fiinţă conştientă.

Dar aceste forme de expresie nu constituie ele însele Sensul, ci alcătuiesc doar, împreună, o altă lume, dublu cultural al celei perceptibile în mod direct şi preexistente, determinând totodată transformarea individului uman într-unul redevabil propriei producţii şi separat prin aceasta de sine însuşi. Totul continuă să aibă nevoie de Sensul care să justifice intern şi să instituie această construcţie a inteligenţei ca realitate de gradul doi.

Rezultatul? Căutarea unui al doilea Sens, căutare ce îmbracă, la rându-i, două forme principale: alexandrinismul (definibil ca interpretare a interpretării, cultură de comentariu) şi, derivată din mutarea accentului de pe lume pe individ, o altfel de filosofie: dialectica existenţială, pe care o întâlnim în forma sa cea mai elaborată la gânditorul danez Soren Aabye Kierkegaard (1813-1855). Semne în această din urmă direcţie s-au văzut încă de la Platon şi au marcat o istorie a Eu-lui aparent blocată în nihilismul secolului al XIX-lea, care a redus totul la acest Eu, particularizând excesiv perspectiva.

Lucrarea de faţă îşi propune să urmărească, printr-o incursiune în opera lui Soren Kierkegaard, a “coincidentului” său, F.M. Dostoievski, şi a principalilor existenţialişti (declaraţi sau nu ca atare), în ce măsură gândirea lor, desfăşurată în jurul individului uman ca subiect existenţial raportat la realităţi de ordin transcendent (Dumnezeu şi Neantul) şi imanent (lumea în cele două ipostaze ale sale: natura şi societatea), reuşeşte sau nu să găsească un Sens viabil.

Stoc epuizat. Pentru cei interesaţi, se găseşte la Biblioteca Universităţii “Babeş-Bolyai”.